Majoritatea arbitrilor români apreciază că fotbalul trebuie să fie supus în continuare unor nedreptăți de genul celei a golului anulat Angliei în meciul cu Germania (4-1), de la turneul final al Mondialului din Africa de Sud. Se vorbește tot mai mult în aceste zile despre schimbarea regulilor jocului de fotbal în sensul introducerii posibilității consultării monitorului cu reluări de către arbitru atunci când trebuie elucidată o fază ambiguă, cum a fost cea a golului marcat de Lampard, dar neacordat în meciul cu Germania din optimile Cupei Mondiale pe motiv că mingea nu a depășit linia porții. De exemplu, echipele să aibă posibilitatea de a cere întreruperea jocului pentru consultarea de către arbitru a unei reluări și împiedicarea unei greșeli grave.
„Corleone” vrea ca reluările să conteze
O astfel de modificare a regulilor jocului nu este agreată de multe din personajele importante ale fotbalului românesc sau din arbitrajul nostru. „Cel mai potrivit ar fi să se introducă o minge cu cip, care să semnaleze când balonul trece de linia porții. Asta cu monitorul cu reluări nu se poate aplica la fotbal”, e de părere fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu (foto), susținut de Adrian Porumboiu, care spune că nimerit ar fi să se ridice numărul de arbitri la șase, prin apelarea la arbitrii de poartă. „E clar că trebuie să se apeleze la reluări! Doar așa scăpăm de greșelile astea de arbitraj care învrăjbesc lumea și fotbalul”, a spus, la rândul său, Dumitru Dragomir, unul dintre puținii oameni de fotbal care doresc „automatizarea” fenomenului. „Fotbalul trebuie să rămână uman”
Președintele FRF, Mircea Sandu, este net împotriva monitorului cu reluări. Spune că arbitrii de poartă ar face mult bine integrității unui meci de fotbal și este sigur de un lucru: Spania va juca finala Mondialului din Africa de Sud.
Pentru sau contra posibilității ca arbitrul să consulte reluarea la fazele litigioase? Clar împotrivă. Eu cred că trebuie să păstrăm fotbalul uman. Fotbalul are o anumită dinamică. Nu poate fi supus regulii din rugby sau din fotbalul american. Și-ar pierde mult din spectaculozitate.
Atunci cum se pot preîntâmpina asemenea gafe cum a fost cea a nevalidării unui gol perfect valabil al Angliei? Soluția cu doi asistenți de poartă ar fi cea mai potrivită. Cred că aici se va ajunge până la urmă…
Merită plătit prețul acesta, al unor mari gafe, doar pentru ca fotbalul să rămână uman? Viața e făcută și din greșeli. Trebuie să le acceptăm. Astăzi s-a greșit împotriva Angliei, mâine poate se va greși împotriva Germaniei. De asta e și frumos fotbalul. Pentru că e încărcat de dramatism.
„Spania joacă finala!”
N-ați mai fi vorbit atât de relaxat dacă aveam discuția asta după meciul nostru cu Bulgaria de la Euro ’96. Golul nevalidat al lui Dorinel Munteanu a semănat cu ce s-a întâmplat acum… (râde). Poate că aș fi fost mai înverșunat, dar hai să admitem că atunci am și jucat modest. Poate că nici nu meritam acel gol. Apoi, e greu pentru arbitrii de margine să vadă chiar totul corect de la peste 30 de metri distanță.
Ce impresie v-a lăsat până acum Mondialul din Africa de Sud? E mai slab decât cel din Germania, de acum patru ani. Au fost mai multe jocuri frumoase atunci. În fine, au fost meciuri spectaculoase și acum.
Favorita dumneavoastră e Spania, dar cam gâfâie… Gâfâie, gâfâie, dar ajunge în finală! O să vezi! Spania e peste Brazilia acum!
Maradona are în primul rând un staff care muncește bine pentru el. Și asta nu-i rău. Nici Ferguson nu dă cu sapa la Manchester, dar e în prim-plan Mircea Sandu, președinte FRF Am văzut cu ochii mei cum e la fotbal american. Am fost la un meci la Tampa, în SUA. Nu e o soluție ca arbitrul să se uite la reluări Adrian Porumboiu, fost arbitru internațional
Mingea cu cip e o soluție, dar tot o soluție ar fi și apelarea la arbitri de poartă. S-ar reduce mult din greșelile de arbitraj comise în fața buturilor Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER